miercuri, 10 iunie 2009

Primul nostru dintisor...

O sa va povestesc azi despre primul dintisor al lui Marc. De cand a implinit patru luni si-a inceput sa saliveze in exces, am tot asteptat ca Marc sa se transforme intr-un mic iepuras. Am asteptat si-am asteptat, lunile au trecut, noi am ramas tot "stirbi". Asta pana in ziua in care a implinit noua luni, cand i-am vazut pe gingie o mica, mica pata alba. Semn ca urmeaza un dintisor. Ne-am asteptat de atunci la stari de iritare, la nopti nedormite, la lacrimi si durere. N-a fost asa, in afara de faptul ca e uneori iritat si mofturos, cred ca suntem foarte norocosi. Azi dintisorul nostru a invins lupta cu mica gingie si-a iesit la suprafata, e mic dar ascutit. Uraaa, avem o mica perla in gurita...dar, drumul e inca atat de lung...mai avem doar...19. :)
Ma uit la el cat de linistit doarme, de parca nici o grija de pe lume nu-l poate atinge si gandul asta-mi da o stare de pace si liniste sufleteasca. E tot ce imi doresc, ca el sa nu simta nimic rau din lumea asta. As vrea sa nu il doara niciodata nimic, as vrea sa nu vad niciodata lacrimi pe obrajorii lui mici. Dar nu pot sa-l feresc de toate, stiu. Pot doar sa incerc sa ii fiu alaturi ori de cate ori are nevoie de mine, sa-l ajut cum pot, sa-l inteleg si sa-l iubesc. Dar nici macar pe astea nu stiu daca reusesc sa le fac atat de bine pe cat ar trebui... Dar, cine-mi poate da reteta care m-ar transforma intr-o mamica perfecta?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu