Copil perfect cu mama imperfecta!

Nu scriu prea des pe aici. Desi as vrea. Ca sunt atat de multe de spus de Marc. Clipa de clipa ma uimeste, ne uimeste.
Fiecare zi cu el inseamna ceva nou. Fiecare zi cu el e o constientizare a valorii vietii. Fiecare zi cu el e o mirare.
Ne cere, imi cere, atat de putin. Atentie. Si implicare. Si dragoste. Nu ne cere nimic din ceea ce nu e absolut normal sa aiba.

Raman muta de admiratie in fata lui cand realizez cat de bine intelege tot ce se petrece in jurul lui. Ne apropiem cu repeziciune spre implinirea celor doi anisori, si-l vad mare deja. Cand m-ajuta la curatenie, stergand praful sau adunand cateva jucarii, cand imi cere sa-i arat poze cu Ma (a se citit Marc, in limba lui!) pe calculator, cand, pe strada, in fata unei biserici, imi zice "mami, lala" (corul canta lala, clar!) si se chinuie sa-si faca semnul crucii - simt ca e mare deja. Seara insa, cand, inainte de somn, isi cauta pe "lole" adica suzeta, cand fuge la locul lui in pat ca sa isi bea lapticul, cand adoarme mangaiat pe spate - il vad asa cum e, mic inca. Si-i mangai parul blond si fata mica cu pielea minunat de fina, si-as vrea sa-l strang langa mine tare de tot, sa-l cuibaresc pe pieptul meu si sa nu-i dau drumul. Dar n-o fac, ca desi e mic, el se vrea mare, si independent. Si-are mici si foarte scurte momente de tandrete, ca suntem in faza in care mama trebuie sa-l pupe doar daca cade si se loveste. Ca sa treaca.

Mi-e dor uneori de mogaldeata mica care, pana cu ceva vreme in urma, avea nevoie non stop de mami, si-mi hranesc dorul uitandu-ma la pozele de cand era micut. Si ma cuprinde nostalgia dar n-as vrea sa dau timpul inapoi. Acum e perioada care-mi place cel mai mult. E mai independent si se descurca singur cu multe, e o nesfarsita sursa de nou, in fiecare zi invata ceva, in fiecare zi descopera ceva - si el, si eu cu el. Vorbesc cu el si ma intelege. Ma asculta. Uneori, face si cum zic. Cel mai des, cum vrea el. Mici nazbatii, iar si iar. Dar toate, toate mi se par perfect normale.
E un copil curios. Energic. Nu se satura, nu se plictiseste. Desi greu, oboseste si el. Si-atunci se linisteste, sau ma striga " mami, nani "...
E un copil cuminte. Si cu minte. Istet. Mai istet decat credeam eu ca poate fi un copil de un an si aproape 11 luni.
E un copil perfect. Desavarsit. Doar eu sunt o mama imperfecta. Cu multe lipsuri. Cu putina rabdare. Cu prea multe griji.
Si el ma iubeste asa cum sunt. Ce pot sa-mi mai doresc?
Da, ceea ce-l rog pe Dumnezeu in fiecare noapte cand il invelesc si imi asez capul pe perna, langa al lui. Sa-i poarte El de grija si sa mi-l tina sanatos. Sa vegheze in fiecare clipa asupra lui ca sa-i fie bine lui, puiului meu.