Calatoriile lui Marc - Italia 2009

La inceputul lunii septembrie, dupa ce tocmai implinisem primul anisor, mami si tati m-au dus sa-i vizitam pe bunicii mei care locuiesc intr-o mica localitate din nordul Italiei. Bunicii nu m-au vazut de cand aveam cinci luni, si le era tare dor de mine. Calatoria, cu masina, de data asta, a fost una plina de peripetii. Clar, prefer avionul atunci cand drumul e lung. In masina n-am rabdare, ma plictisesc repede, desi mami si tati se straduiesc sa ma tina ocupat cu fel si fel de activitati. Nu-mi place si gata. E prea stresant sa stau fixat in scaunul de masina, sa fiu legat si sa nu ma pot misca in voie. Si, sa mai si dorm asa, nu-i deloc pe placul meu. Dar, cu multe pauze, ca sa ma pot juca, sa pot alerga, am ajuns la destinatie. Si bunicii au fost tare, tare fericiti sa ma vada. Desi ziceau ca poate nu-s tot eu. Ultima oara cand m-au vazut eram un bebelus si-acum, un copil in toata regula. :-)


In Slovenia, intr-o pauza de masa si de joaca, tati ma pazeste.

O alta pauza, deja in Italia.

Intr-o vizita scurta la Milano, am vazut si eu Domul.

Pe strazile milaneze, tati ma plimba.

Se zice ca poarta noroc daca pui mana acolo. :-)

Oviglio, oraselul bunicilor.

Castello di Oviglio - o minunatie.

Casele din localitate, fortarete.

Un monument al eroilor.

Doi batranei foarte frumosi.

Caii din herghelia castelului. Frumosi, nu-i asa?

Biserica din Oviglio, deasupra oraselului, il vegheaza.

Castelul, in spatele meu.

Parintii si bunicii m-au dus la Genova.

Timid, fac cunostinta cu marea.

Marea mi-a placut dar mi-a fost si frica, valurile m-au cam speriat. In schimb, nisipul, de fapt, pietricelele (plaja din Genova nu e cu nisip ci cu pietricele) mi-au placut, au fost tocmai bune de bagat in gura. Asa m-am si distrat si le-am dat si bataie de cap lui mami si tati.

In Oviglio, mica localitate in care locuiesc bunicii mei eu m-am simtit tare bine. A fost multa liniste, spatiu mare de joaca si foarte, foarte curat totul. Caii mi-au placut la nebunie desi m-am speriat cand unul s-a apropiat de caruciorul meu. Mami m-a plimbat pe toate stradutele si mi-a povestit despre tot ce vedeam. Ce mai, o localitate cu iz de poveste. O poveste frumoasa, ca a Julietei si-a lui Romeo dar, cu un final mai putin trist.

Sa stiti, bunicilor, ca am sa mai vin sa va vizitez. Deja imi e dor de voi. Va pup cu drag. :-)