Pereche de dintisori...

Marc mi-a facut o mare surpriza azi dimineata. Ne jucam pe balcon, Marc radea in hohote si atunci am vazut minunea...cel de-al doilea dintisor si-a facut aparitia, sa-i tina de urat primului, ca prea era singur. Vazusem eu o pata mica, alba, pe gingie dar nici gand sa cred ca va iesii asa de repede. Marc a fost ca intotdeauna, nu cu altfel de stari, nu plansete, nu probleme. Cum se poate ca nici n-am observat decat dupa eruptie, nu-mi pot da seama. Desigur, sunt fericita ca n-am avut probleme, aveam o mare teama de nopti nedormite, de stari de agitatie, de dureri...se pare ca suntem norocosi...multumim lui DD pentru asta.
In plus, azi a fost o zi agitata. Marc a exersat mult azi mersul de unul singur, mai cu curaj, mai cu teama si mereu cu mami langa el sa-i dea incredere. Esti un mic omulet nazdravan, dragul meu...

Luna iunie...o luna cu evenimente...

E sfarsit de iunie deja. Pentru Marc, primul lui iunie a fost presarat cu multe evenimente importante. Chiar de 1 iunie, de ziua lui, Marc s-a desprins de mami si-a facut primii lui pasi. Vreo 10 serii a cate 5,6,7,8 pasi. Pur si simplu chiuia de fericire si se avanta cu curaj inainte. Noi, mami si tati, super impresionati de isprava piciului de doar 9 luni si-o saptamana, n-am stiut cum sa imortalizam mai repede momentele. Spre bucuria noastra, am reusit sa-l filmam in plina actiune, dovada fiind filmuletul de pe youtube. Minunea a tinut doar pana-n momentul in care a cazut si-a dat cu capul de gresie. Lovitura nu foarte puternica, sperietura in schimb, ba. Si-asa, dragul pitic, n-a mai vrut in ruptul capului sa-si dea drumul de unul singur, frica, bat-o vina. A trecut aproape o luna si tot nu vrea sa mearga singur, doar sustinut de-o mana sau sprijinit de tot ce prinde. Nu-i asta o problema, sa porneasca cand o vrea.
Pe 10 iunie a iesit la iveala primul dintisor, acum a mai crescut, avem cam "jumate" de dintisor si din 22 iunie inca o pata mica, alba, pe gingie, semn ca iese-un fratior pentru dintisor, in curand. Nu ne plangem de stari de apatie, nervozitate sau mai stiu eu ce. E absolut normal. Adica, super, super energic, curios la maxim, vesnic neobosit. Vrea sa atinga totul, vrea sa ajunga peste tot, sa deschida tot ce poate, e mereu in alerta, cu urechile mereu ciulite, aude orice mic zgomot, ori ce usa care se inchide sau deschide, apa care se porneste...totul.
Cel mai fericit e cand ajunge tati acasa. Desi camera lui nu e chiar aproape de usa de intrare, el stie cand tati introduce cheile in usa, lasa balta jucariile si porneste catre usa de la camera. Il asteapta...fata i se lumineaza cand il vede. Mda, sunt o mamica putin geloasa, puiul meu plange cand tati pleaca, e fericit cand vine. Daca ne jucam in trei, si tati pleaca din camera, se opreste din joaca si plange dupa el. Daca ies eu, n-are nici o treaba. Offf. :)
Luna asta si-a mai dezvoltat si vocabularul. Continua cu ta-ta, cand e fericit, cu ma-ma, cand e nervos, suparat si mai nou zice da-na...nu-mi dau seama daca mi se adreseaza sau ii place cum suna, pentru ca il aude pe tati zicandu-mi asa. In rest, na-na, da-da, ba-ba, si cam atat.
Cu masa stam foarte bine, din copilul mofturos, care manca doar cu cearta, cu plansete, acum e un copil docil, mananca cam orice, singura conditie e ca mancarea sa nu fie pentru bebelusi. Doar el se considera mare deja, mananca aproape ceea ce mananca mami si tati. Sau, mai bine zis, tati si mami mananca ce mananca Marc. Acum mancam mai putin condimentat, deloc prajit, doar fiert sau copt, pentru ca tot ce mancam noi sa poata manca si el. Are doar 10 luni dar stabileste reguli clare in casa. Cine-i seful tau, mami? :)

Si...ca sa incheie luna la fel cum a inceput-o, Marc s-a hotarat in aceasta seara sa faca un mare pas inainte...de fapt, mai multi pasi....:) Dupa ce-a venit acasa de la plimbarea de seara cu tati, pe la ora 20 si vreo 20 de minute, l-a preluat mami pentru o sedinta de joaca. Joaca din aceasta seara s-a transformat intr-un eveniment. In hol, pe gresie, Marc a pornit singur catre mami...la inceput foarte precaut, doar un pas, maxim doi. In cateva minute a prins curaj sau poate entuziasmul lui mami l-a incurajat si s-a hotarat sa se desprinda de canapea, de ursul urias de plus si de jucaria tip premergator. A inteles ca poate sa mearga singur si n-am mai putut sa-l opresc, am obosit si eu si el...dar cat de fericiti...Marc radea in hohote cand isi dadea seama ca a mers singur cativa pasi catre mami. Asa ca, azi ne-am invins teama si am facut iar pasi de unul singur...oare ce urmeaza de-acum?

La multe lunite, Marc Alexis...

Marc a implinit azi 10 luni de viata. A fost o zi normala, inceputa cu obisnuita joaca in patul parintilor, cu cataratul cand pe mami, cand pe tati, cu trasul de nas, ureche, par si tot ce mai poate prinde, cu hohotele de ras care fac casa sa vibreze. Extenuat de-atata agitare, si-a facut linistit primul somnic al zilei, scurt de vreo 30 de minute, pe urma a mancat si-am plecat la plimbarea zilnica, ne-am intalnit cu micii nostri prieteni, Dragos si Stefania. Dupa amiaza a fost doar cu tati, doar e preferatul lui. Se joaca impreuna, se distreaza, comunica foarte bine. Nu imi vine sa cred cat de repede trece timpul. Azi, in parc era o graviduta. Mi-am adus aminte de burtica mea. Nu mi-e dor de burtica fizic neaparat, mi-e dor de miscarile din ea, de loviturile pe care Marc mi le dadea. Si acum, acum el are 10 luni, e un adevarat flacau deja. Comunica in felul lui, socializeaza cu copiii de varsta lui, se joaca, incepe sa inteleaga utilitatea lucrurilor, e atent cand vorbesc cu el, de la o zi la alta e altul. S-a schimbat cu totul piticul pe care l-am adus de la maternitate...a fost mic, mic, brunetel, cu nasucul in vant, cu ochisorii stransi, acum e mare, agitat, blond, cu ochisori vii si mereu curiosi...Inca doua luni si implinim un anisor, pana atunci, La multe lunite, dragul meu ! Sa cresti mare, sa fi mereu la fel de vesel si sociabil ca si acum, niciodata sa nu te doara nimic si...sa o iubesti mult, mult pe mami ! :)

Marc la 3 zile de viata...25 august 2008

Marc la 10 luni de viata...22 iunie 2009

Azi dupa-amiaza, ora de masa s-a transformat in sedinta foto. Marc, foarte constiincios, si-a luat rolul in serios, si-a pozat cum stia el mai bine. Sa va aratam cate ceva...

Primul nostru dintisor...

O sa va povestesc azi despre primul dintisor al lui Marc. De cand a implinit patru luni si-a inceput sa saliveze in exces, am tot asteptat ca Marc sa se transforme intr-un mic iepuras. Am asteptat si-am asteptat, lunile au trecut, noi am ramas tot "stirbi". Asta pana in ziua in care a implinit noua luni, cand i-am vazut pe gingie o mica, mica pata alba. Semn ca urmeaza un dintisor. Ne-am asteptat de atunci la stari de iritare, la nopti nedormite, la lacrimi si durere. N-a fost asa, in afara de faptul ca e uneori iritat si mofturos, cred ca suntem foarte norocosi. Azi dintisorul nostru a invins lupta cu mica gingie si-a iesit la suprafata, e mic dar ascutit. Uraaa, avem o mica perla in gurita...dar, drumul e inca atat de lung...mai avem doar...19. :)
Ma uit la el cat de linistit doarme, de parca nici o grija de pe lume nu-l poate atinge si gandul asta-mi da o stare de pace si liniste sufleteasca. E tot ce imi doresc, ca el sa nu simta nimic rau din lumea asta. As vrea sa nu il doara niciodata nimic, as vrea sa nu vad niciodata lacrimi pe obrajorii lui mici. Dar nu pot sa-l feresc de toate, stiu. Pot doar sa incerc sa ii fiu alaturi ori de cate ori are nevoie de mine, sa-l ajut cum pot, sa-l inteleg si sa-l iubesc. Dar nici macar pe astea nu stiu daca reusesc sa le fac atat de bine pe cat ar trebui... Dar, cine-mi poate da reteta care m-ar transforma intr-o mamica perfecta?

Marc Alexis, piticul nazdravan...:)

Aventura continua...

Buna seara si bine v-am gasit, aici, pe pagina jurnalului meu de mamica. Sunt Loredana, am 28 de ani, locuiesc in Baia Mare si sunt mamica unui nazdravan, Marc-Alexis, nascut pe 22 august 2008, un mic leu cu personalitate puternica, cu energie debordanta si veselie molipsitoare.
Cu riscul de-a fi plictisitoare, si-am sa va rog (pe voi, viitori posibili cititori) sa ma iertati, voi scrie aici cam tot ce-mi trece prin cap, prin capul meu, acum plin de griji legate de piticul care-mi umple viata intr-un fel in care nu credeam ca se poate.
N-am sa scriu prea multe despre primele noua luni din viata micutului, vi-l voi prezenta doar prin fotografii, si, eventual, prin povestea nasterii lui.
Va doresc sedere placuta pe-aici si, desi nu cred ca veti putea invata ceva nou sau veti afla lucruri foarte deosebite, ma gandesc ca, poate, uneori, citind pe-aici, fruntile s-ar putea descreti, zambetele ar putea inflori, si bucuria vietii v-ar molipsi si pe voi. Numai bine.