E doar povestea unei dupa amieze superbe de primavara, o duminica calda si insorita, si-o lumina incredibila in ochii lui Marc. Si-un mar, mic, rosu, pe care s-a caznit ceva vreme sa-l infranga. Si-a reusit, nu fara ceva efort insa.
Modul in care se implica in tot ceea ce face, ca-i o muscatura dintr-un mar, lovitul unei mingi cu piciorul sau tipetele prin care-si verifica vocea, cu precadere seara, cand ecoul din casa e mai profund (o fi si linistea din jur de ajutor pentru acest lucru), e maxim. Fiecare lucru, care noua, oamenilor mari din jur, ni se pare mic si lipsit de importanta, pentru el e urias. Asa cum il face fericit rasfoirea paginilor unei carti de povesti si-i pozele colorate-i smulg rasete cristaline, intr-o secunda lacrimi amare pot sa-i brazdeze fetisoara, daca simte el ca atentia acordata nu-i e suficienta. E o adevarata, zilnica, enciclopedie. Marc, minunea mea.
