Poti sa iubesti PREA mult?

A si trecut o luna din noul an, au mai ramas doar 11 - :)
Nu imi place iarna, nu mi-a placut niciodata, poate si pentru ca, in loc sa vin pe lume in luna martie m-am grabit si m-am nascut la sapte luni, in mijloc de ianuarie, intr-o iarna inghetata. Sunt o primavaratica, clar.
Poate de asta iarna ma simt amortita si fara chef de viata. Sau, de scris.

Citeam azi niste bloguri - pe unul un tatic se intreba "poti oare sa iubesti prea mult?" referindu-se la ceea ce simte pentru copiii lui. Da, am inteles foarte clar ce vroia sa spuna. Asta e sentimentul pe care il am si eu. Ma uit la Marc si ma intreb, cu spaima uneori, "Doamne, cum pot sa-l iubesc in halul asta?". Ma uit la el si ma simt coplesita de sentimentele pentru el. Sentimente pe care, de multe ori, nici nu stiu cum sa le manifesc. In cate o zi i-as spune intruna ca-l iubesc. Dar el, mirat, nu ma intelege. Alteori, l-as pupacii, mangaia si imbratisa clipa de clipa. El, deranjat, s-ar duce la joaca. Si-atunci, incerc, pe cat posibil, sa-i arat ca-l iubesc, implicandu-l in tot ce fac, dandu-i atentie, jucandu-ma cu el. Incercand sa fiu langa el. Sa simta ca sunt acolo. Cu adevarat. Si... cand il vad cat e de fericit ca alerg dupa el prin casa, ca-l las sa umble prin oale, ca dansam si cantam impreuna - nu-mi mai doresc nimic. Decat sa-i vad gurita aia care incet, incet, se umple de mici perlute albe... sa-i vad gurita aia razand mereu. Si ochii plini de lumina, de veselie.
Deci nu... nu iubim PREA mult. Iubirea pentru copiii nostri e DOAR atat cat e normal sa fie, atat cat trebuie. E mult, sau e putin, asta nu stiu. Daca e destul? Nu cred... niciodata nu poate fi destul sa iubesti.
Si nici n-ar putea sa fie altfel. Ceea ce simtim pentru un copil, pentru copilul nostru, e cu adevarat iubire. Singura iubire neconditionata, sincera, totala.