Scrisoare pentru Mos Craciun

Anul acesta nu avem o scrisoare pentru Mos Craciun. Marc e inca prea mic, nu stie nici sa spuna ce doreste si, mai mult de atat, anul asta am vrea, in loc de cadouri, o minune. Anul asta, noi, Marc si mami, vrem sa-i spunem lui Mos Craciun ca avem o mare, mare dorinta... ca Mosul sa se duca la cat mai multi copii... ca ne dorim ca Mos Craciun sa aiba cate o jucarie pentru toti copiii de pe lume, macar anul asta. Ne dorim, ca in seara de Craciun, zambetele sa infloreasca pe fetele tuturor copiilor din lume...
Marc e un copil norocos... ii multumim lui Dumnezeu pentru asta... dar acum, ca se apropie sarbatorile, ne e un pic greu sa ne bucuram de multimea de cadouri care se aduna in casa... ne simtim putin vinovati sa ne bucuram de tot ceea ce primim de la viata... si sunt pe lume atat de multi copii care nu vor simti bucuria Craciunului... copii carora le lipsesc atat de multe... si ne-am dori sa avem puterea sa facem o minune... si-n seara de Craciun sa nu existe decat bucurie, veselie in ochii tuturor... dar suntem atat de mici, si ajutorul pe care-l putem oferi atat de neinsemnat...
Mos Craciun, n-ai putea tu, oare, sa faci o minune?

A venit, a venit iarna...

Azi, Marc a facut cunostinta, cu adevarat, cu zapada. Anul trecut, si Marc a fost prea mic, si zapada prea putina. L-am dus noi odata, cand avea patru luni, la zapada, dar n-a inteles el nimic. Azi, in parcul mare, zapada ii ajungea la genunchi, ninsese toate noaptea. O zapada alba, alba de tot si pufoasa, foarte pufoasa. Timid la inceput, n-a prea avut curaj sa se apropie de zapada, tot vroia in brate la tati. Dar, incet, incet, si-a facut curaj si-apoi... mai ia-l din zapada daca poti. Incerca sa alerge prin zapada dar nu putea, si imbracamintea groasa si zapada prea mare... dar intra, eroic, in zapada cea mai mare si era asa de fericit, isi croia carare, facand pasi multi si mici... chiuia si radea intruna, dragul de el. A cazut de cateva ori cu nasul in zapada, si-a tipat, speriat, cred, dar cazaturile nu l-au oprit sa o ia de la capat. Cu nasucul si obrajiorii rosii, rosii, spiridusul nostru drag a fost azi tare fericit in zapada... si noi, mami si tati, fericiti de fericirea lui...

Fericirea e in ochii tai...

Zi de zi Marc e tot mai expresiv, ma uimeste mai mult si mai mult... avem, in fiecare zi, momentele noastre, in care ne jucam. Nu jucariile sunt importante ci jocurile noastre impreuna. Tare mult ii place sa alerg dupa el... si fuge, si fuge, se piteste in toate colturile si... rade. Rade cu ochii, cu gura, cu toata fata, rade cu sufletul... si in clipele alea as vrea ca timpul sa stea in loc. Ma uit la fata lui fericita, la dintisorii aia minunati, care se inmultesc pe zi ce trece si ma si tem ca pot sa simt atat de multa fericire. Si-mi vine sa-l strang in brate si sa nu-i mai dau drumul... dar el se plictiseste asa usor de imbratisari si pupici, cred ca e satul. Lumina din ochisorii lui imi umple sufletul, ma copleseste. Gurita aia mica, cand rade, ma face sa ma topesc. Si ma pierd uitandu-ma la el. Nimic altceva nu-mi doresc, decat sa rada mereu, mereu. Asa, fericit.

Ho, ho, ho...bine ai venit, Mosule!

Anul trecut Marc avea doar 3 luni de Mos Nicolae...bine, e adevarat, nici acum nu stie inca ce inseamna aceasta zi si de ce primeste cadouri dar, cu siguranta, are un spor incredibil la desfacut cadouri si...plictisit rapid de ele. Multumim lui DD, anul asta Mosul a fost darnic, mult peste asteptari...un set de cuburi puzzle, din lemn, cu Winnie si Tigger, un elicopter cu surubelnita de reparat, catelul vorbitor de la Fisher Price, o pereche de cizme imblanite, botosi pentru casa, sosetele si multe fructe...bine, si niste ciocolatele, sa le manance mami. :) Asa... catelul vorbitor e o achizitie foarte inspirata, multumim Mos tati...Marc e peste asteptari de incantat de el, il plimba, danseaza cu el, se arunca peste el sa se declanseze muzica...ii ocupa mare parte din timp (asta ma ajuta pe mine!!!)...si face toate astea tinand mereu in mana surubelnita ce apartinea elicopterului, cred ca-i cel mai atractiv obiect din casa acum pentru el. O introduce in toate gaurile pe care le gaseste si invarte de zor...deci, clar, Mos Craciun stie acum ca trebuie sa-i aduca un set de bricolaj micului mester al casei.
Ne dorim ca tututor copiilor sa li se lumineze ochisorii de fericire la primirea cadourilor, Mosul sa nu uite pe nimeni...

In spital... in Romania - partea II

Aveam de gand ca in aceasta a doua parte a acestui articol sa scriu despre "relatiile" mele cu personalul medical din spital, pe perioada spitalizarii...cu toti...incepand de la infirmiere si pana la doctori. Dar acum, m-am razgandit. Nu mi-am schimbat parerea, sunt la fel de dezamagita de ceea ce se intampla dar, acum nu mai simt nevoia sa-mi "vars amarul"...a trecut, gata, bine ca am scapat. Voi spune doar ca mita sau "pilele" fac regulile...ca esti tratat in functie de suma pe care o indesi, pe ascuns, sa nu vada cei din jur, cand de fapt toata lumea stie totul, in buzunarele fiecarei persoane din sistemul medical care intra in contact cu tine. N-am sa scriu despre atitudinea nimanui. Voi spune doar ca, ca o mare exceptie de la regula, eu n-am dat mita nimanui, n-am ingrosat buzunarul nimanui pentru ca n-am cerut favoruri speciale, n-am cerut tratament aparte, am cerut doar ca fiecare sa-si faca treaba pentru care, bineinteles, e platit...si e platit chiar si din banii mei, si din munca mea...si n-am facut-o nu pentru ca n-as fi putut sa o fac (ca, pana la urma, clar, sanatatea puiul meu ar fi fost mai importanta decat orice) ci pentru ca n-am vrut sa-mi incalc niste principii...nu primesc si nu dau mita. Ofer respect si cer respect, din pacate, nimic nu e echitabil in tara asta asa ca tratamentul pe care l-am primit a fost pe masura a ceea ce am oferit deci...nimic.
Deci...nu pot sa zic decat ca sunt cumplit de dezamagita si...sa le fie rusine!