Scrisoare pentru fiul meu...

Azi e 22 august, ziua in care tu, puiul meu drag, implinesti un an de viata. La ora 12 si jumatate va fi exact un an de cand ai vazut pentru prima oara lumina zilei in aceasta lume. In urma cu un an, eu asteptam marele moment, ma plimbam in sala de nasteri, alaturi de tati, si nu vroiam decat sa se termine durerile care ma chinuiau si sa te tin in brate. Mi-era foarte cald iar tu apasai atat de tare asupra bazinului meu...vroiai sa vii pe lume....trebuia sa mai ai putina rabdare. Doamne, cat de greu au trecut minutele acelea si totusi, cat de repede. Din momentul in care-am intrat pe ultima suta de metri, totul s-a petrecut rapid. Mi-aduc aminte senzatia pe care am avut-o cand te-am auzit tipand...cu o voce atat de puternica...ma tot intrebam "e copilul meu, al meu cu adevarat, cel ce plange...", eram buimaca si total nepregatita pentru ceea ce se intampla. Cand asistenta mi te-a pus pe piept nici n-am stiut ce sa fac. Ma simteam cumva blocata, mi-era frica sa te ating...asa de mic si totusi asa de galagios. Stiu doar ca ti-am atins manuta...si tu n-ai mai plans. Dragul meu, a trecut de-atunci un an. Un an greu dar cu atat de multe momente speciale. Ce ai adus tu in viata mea, in viata noastra, e incomparabil mai mult decat toate cele prin care am trecut. Minunea pe care o traim alaturi de tine zi de zi merita toate sacrificiile. Imi doream o fetita si Dumnezeu mi te-a dat pe tine. Stia El ce stia, ca eu trebuie sa invat sa fiu mamica de baietel. Si sunt mamica ta. Esti un baietel perfect...cum mi-a zis o mamica alaltaieri...esti un baietel minunat, nazdravan, cu ochii aceia superbi, mereu curiosi...cu manutele alea mici pe care le iubesc la nebunie.Mi-ai adus lumina, mi-ai adus bucurie si fericire. Si multe lacrimi, da, dar multe lacrimi de fericire. Iti multumesc ,puiul meu drag, ca m-ai ales pe mine sa iti fiu mamica, iti multumesc, ca m-ai invatat, zi de zi, ce trebuie sa fac ca sa iti fie bine. E prima ta aniversare, dragul meu drag. Si-mi vine sa te strang in brate puternic si sa nu iti mai dau drumul niciodata dar...stiu, stiu ca trebuie sa te las sa descoperi lumea tu singur...dar cu mine in spatele tau, calauzindu-ti pasii mereu...dragul meu Marc, mami te iubeste din tot sufletul si-si doreste doar ca tu sa fi sanatos, sa cresti frumos, sa te bucuri de viata si noi sa ne bucuram de fiecare clipa cu tine.
La multi ani, Marc Alexis.

August...

De cateva zile am intrat in luna de nastere a lui Marc. Mai e asa de putin pana implineste primul lui anisor. Anul trecut, pe vremea aceasta, ma miscam asa de greoi, purtam dupa mine ditamai burtoiul, mare, greu si agitat. Ma plimbam mult desi caldurile erau aproape insuportabile. Ii pregateam camera, puneam tapetul, aranjam mobila....cumparat tot ce credeam ca e nevoie si ce s-a dovedit dupa nastere a fi prea mult, jumate din lucruri nu ne erau necesare...dar na, de unde sa stii inainte? Ii aranjam hainutele in dulap, le mangaiam si-mi imaginam cum va fi sa imbrac un bebe cu ele...nu orice bebe, ci pe el, copilul meu, care lovea asa de mult si de tare in burtica mea...Vorbeam cu el, imi mangaiam burtica, ca sa stie ca-l iubesc...si incercam sa-mi imaginez ce va urma...desigur, realitatea s-a dovedit a fi cu totul alta. Desi nu-mi imaginam totul roz, parca nici nu ma asteptam ca inceputul sa fie atat de greu...asa multe probleme, asa multe lacrimi, asa putin somn, primele saptamani...daca imi pare rau de ceva, asta e...faptul ca in primele zile n-am facut fata asa cum as fi dorit...dar, uite, a trecut aproape un an si totul s-a schimbat...anul trecut, dupa ce s-a nascut, ma temeam ca mereu va fi asa de greu, acum cred ca-i o minune sa ai un pitic, ca-i greu dar si usor totodata...
Marc e un copil deosebit, desigur, doar e al meu. Are o energie de invidiat. Si o curiozitate in priviri care ma cucereste...si un ras, Doamne, cum stie el sa rada din tot sufletul, ma topesc...si, bineinteles, o personalitate...doar nu degeaba zice lumea ca seamana cu mine...o personalitate tare puternica, stie asa bine sa-si impuna dorintele, deja...incerc sa impun anumite limite dar....cum sa rezisti ochisorilor lui, manutelor lui intinse? Cum sa rezist cand intinde mana catre mine, sau i se lumineaza fata cand ajung acasa? E, cu adevarat, minunea din viata mea si-i multumesc lui Dumnezeu...stiu, nu destul de mult si nu destul de des...dar sunt recunoscatoare...ca-l am, ca e sanatos, ca se dezvolta frumos...ca ne da...viata...:-))))